Pentru că sistemul video din clase nu a funcţionat, liceul Mihai Viteazu din Ploieşti a dat Bac-ul pe DN1, sub camera de supraveghere de la Bărcăneşti


O situatie neprevazuta a avut loc luni , la proba de Limba Romana de la Bacalaureat. Elevii liceului Mhai Viteazu din Ploiesti au fost scosi cu mic cu mare din clase cu o ora inainte de examen din cauza faptului ca au fost inregistrate niste probleme la camerele de supraveghere instalate pentru prevenirea copiatului.

Solutia problemei a lasat cu gura cascata o tara intreaga. Elevii au fost dusi la iesirea din Ploiesti, pe DN1, in localitatea Barcanesti, si pusi sa dea examenul sub camerele de supraveghere a traficului amplasate in zona. Pentru o transparenta si mai exacta a procesului subiectele au fost date “pe numere”. Astfel , elevii care stateau pe sensul de mers spre Ploiesti au primit un subiect din Eminescu, iar cei care stateau pe sensul dinspre Bucuresti s-au delectat cu Sadoveanu. Trei elevi au fost dati afara din examen pentru ca au incalcat linia dubla continua dintre subiecte, iar un altul a fost sanctionat pentru ca avea pixul cumparat din Germania dar nu platise taxa de prima inmatriculare.

Rezultatele vor fi afisate la sediul Politiei rutiere Prahova, iar care nu vor promova examenul vor sustine sesiunea din toamna tot pe DN1 dar la camerele de la Comarnic.

Leave a Comment

Trackbacks