Ştirile deşteptoid


brain_edit_01 Tabloid e fumat, tabloid e peste tot, tabloid sucks. Ştirile deşteptoid îţi mută mintea din loc. Acolo unde e.   Antidot la tabloid, ştirile deşteptoid:

Oana Zăvoranu a fost surprinsă la Librăria Eminescu, cu ocazia Dragobetelui. Aceasta, extravagantă cum o știm, i-a cumpărat lui Pepe cea mai scumpă Enciclopedie Botanică din toată librăria. Efectiv, toată suflarea bibliotecii a rămas mută de admirație când Oana, cu ochii în lacrimi de fericire, a scos cardul de credit Gold pentru a plăti fițosul obiect bibliotecar. Ea a mai afirmat că Pepe este un împătimit al cititului, și ca să nu mai stea zi-lumină pe la Biblioteca Centrală, s-a hotărât să-i facă un cadou și să-i achiziționeze ea toate cărțile.

Primarul Vanghelie a fost văzut de martorii oculari, ieșind seara târziu de la Palatul Copiilor, unde dânsul este înscris la cercul de literatură universală, dansuri populare și cursul de dicție…Simpla sa prezență în rândurile copiilor i-a făcut însă, pe aceștia, să explice părinților că au învățat degeaba să vorbească gramatical corect, pentru că a apărut un domn care este axat mai degrabă pe libera exprimare „cu cuvintele voastre” decât pe vorbirea corectă cu acorduri…

Andreea Tonciu a hotărât ca alături de sportivii de seamă, cum ar fi Gabriela Szabo, Ilie Năstase sau Nadia Comăneci, să promoveze campania „Minte sănătoasă în trup sănătos”. Drept urmare, a decis să-și scoată silicoanele, să adopte un stil de viață sănătos și să se înscrie la un curs de fotbal feminin. Problema este una singură…când participă la showuri televizate (nu se poate abține) insistă să arate audienței că înăuntrul capului ei este un mare GOOOOOOOL.

Ogică a decis să-și caute o slujbă adevărată și să nu se mai bazeze pe banii sporadici primiți pe aparițiile episodice de la OTV. A luat-o și pe Nikita, care acum este femeie serioasă, cu un copil și au decis să-și facă un sereleu. Firma Se cheama ”NikObingO” și presupune (exact!) un fel de Bingo – Loto care se bazează pe un procedeu inedit! Extragi biletul (la sfaturile lui Ogică), dacă este necâștigător, pleci liniștit, dacă iese câștigător, ți-o iei de la Nikita că ai măsluit sistemul, ai delapidat fondurile Phare și ești mână-n mână cu toate putorile de securiști, că nimic nu e corect în țara asta, frate!

Naomi și Sexi Brăileanca au hotărât să se facă profesoare de geografie. La predare, explică elevilor unde se face cel mai tare turism sexual. Sunt cele mai iubite și populare din școală.

Bomba Sexi a lui Tănase a decis să studieze toate operele compozitorilor celebri. A început cu bomboanele Mozart.

Fetele de la Trident (vă mai amintiți de ele?) au ieșit, nu întâmplător, din peisaj. Acestea au dispărut cam de când cu campania „Adevărul îți umple biblioteca”. Exact cum v-ați așteptat, ele au achiziționat fiecare cărțulie a celebrului ziar. Problema este că întâi și întâi, ar fi trebuit să-și cumpere un abecedar ca să învețe să le și citească.

Simona Senzual a fost surprinsă în holul bibliotecii britanice, Cambridge, unde purta un discurs cu privire la metempsihoza avatarului în mondenul contemporan. În limpa engleză. De când cu această apucătură, care este, (Vanghelie, despre tine am vorbit, ieși, te rog, din peisaj!!!) nici Mahăru nu o mai altoiește pentru că, efectiv, nu mai înțelege ce spune….săracu animal, rămâne mereu să se gândească ce a vrut să spună gagică-sa (în engleză) și s-a apucat și el să studieze, s-a înscris la cursuri de limbi străine, doar-doar o înțelege ce vrea blonda să zică prin ”Shut your piehole, you mother fucking bitchy bastard, or I will pull your stomach out on your ass!”

Într-un acces de inteligenţă, *Star

Leave a Comment

Trackbacks