Site-ul biserici.ro propovaduieste : “În fiecare dimineaţă, în jurul orei 07.00, şi în fiecare seară, începând cu ora 21.00, cineva se roagă pentru tine”.
Rugaciunile venite pe mail sunt dintre cele mai evlavioase dar mai bine cititi si va pocaiti :
Rugaciune Procto-imobiliara
“Am nevoie de vindecare de fisură anală, boală de care sufăr de nouă ani. Vreau ca Domnul să mă atingă să fiu vindecat. Mai doresc un apartament de închiriat în Constanţa. Sunt misionar între musulmani”.
Rugaciune Ezoterica
“Mă ameninţă o vrăjitoare la care am apelat acum ceva vreme la insistenţele unei colege”.
Rugaciune Porno
“Aş dori să vă rugaţi şi pentru mine deoarece am fost cuprins de duhul pornografiei”
Rugaciune pentru viciuri
“Rugaţi-vă pentru fratele meu Daniel ca Domnul să-l elibereze de sub puterea jocurilor electronice spre care este atras după ce bea trei - patru beri”.
“Mă rog pentru ca soţul să se despartă de amanta cu care trăieşte de 7-8 ani şi să se întoarcă cu dragoste la soţie şi copii”.
Rugăciune Matrimonială”
Am 32 de ani şi nu reuşesc să îmi găsesc partenerul de viaţă. În această vara am cunoscut un băiat super drăguţ şi lui îi place de mine, dar îmi tot spune că nu putem fi împreună. M-aş bucura dacă ar veni la mine să petrecem un weekend împreună”.
Rugăciune Matrimonială
“Mă rog pentru a mă căsători cât mai repede cu o fată curată, virgină, evident cu credinţă în Dumnezeu”.
Rugăciune veterinară
“Mi-a dispărut câinele şi aş vrea să faceţi câteva slujbe ca să se întoarcă acasă. Mulţumesc frumos”.
Rugăciune Imobiliară
‘ Pace !
Suntem doi tineri creştini din Tîrgu Jiu, studenţi şi angajaţi în Bucureşti, frate şi soră şi căutăm să închiriem un apartament cu 2 camere în Bucureşti, la un preţ rezonabil.
Momentan stăm în apartamente diferite la nişte prieteni, dar nu putem sta mai mult de 1 lună.
Dacă aveţi detalii cu privire la vreun apartament, vă rugăm să ne contactaţi urgent la adresele de e-mail sau numerele de telefon :
Gabriel Stoica : 0765 417 105 jamaik2004@yahoo.com
Ramona Stoica: 0747 101 218 slick_amo@yahoo.com
Domnul să vă binecuvînteze! ”


























