Presa de scandal şi-a amintit de Mihaela Runceanu
Bună ziua şi bun găsit la ştiri! Sunt Andreea Esca şi am plecat de la Pro TV, pentru că este visul meu de-o viaţă să lucrez la Hazmedia! (Diaconescule, dacă citeşti chestia asta, înseamnă că şi tu vrei să fii angajat al Hazmedia, decât patron de O TeleViziune)
Începem cu cotidianul de cultură generală, Libertatea, unde, după cazul Elodia (care era cea mai celebra moarta în viaţă, datorită reflectoarelor şi murmurelor pe la colţuri), a lui Michael Jackson şi a lui cea-cea Ion Dolănescu, a mai apărut una. Mihaela Runceanu.
Deşi vedeta a meritat toate aplauzele la vremea ei, fiind o cântăreaţă excepţională, cu voce de aur, se pare că moderatorii de emisiuni şi presa scrisă, din lipsă (sau plictiseală…) de subiecte, au hotărât să lase deoparte personaje gen Moni, Naomi, Zăvo şi Bianca lui Bote şi să terfelească nume cu adevărat valoroase.
Astăzi avem mărturia criminalului Mihaelei Runceanu, mâine va apărea probabil vreo ştire bombă gen „Mihaela Runceanu avea amant!”, poimâine „Mihaela Runceanu turnată la securitate de o persoană anonimă”, peste trei zile „Persoana anonimă care a turnat-o pe Mihaela Runceanu era de fapt Ogica” şi uite aşa.
Treaba cu vedetele post-mortem este o afacere profitabilă pentru presa, mai ales cea scrisă, din cauza faptului că persoanele protagoniste nu se pot apăra. Fiind evident moarte. Şi atunci apar fel de fel de indivizi cu remarci gen titluri de ziar „eu eram cel mai bun prieten al Mihaelei!” deşi respectivul poate era instalatorul sau „Mihaela avea o problemă de piele!” cum am auzit, deşi artista poate avea doar o banala acnee.
Şi chiar dacă avea o problemă de piele, ce ne interesează pe noi, problemele minore a unei artiste cu voce de aur, care a trăit acum 20 de ani? Aveţi chef de can-canuri? Există personaje atent alese pentru astfel de subiecte! Lista este de n ori mai mare decât cea a adevăraţilor artişti!
Cred că biata artistă, care îşi merită numele de ARTISTĂ, se răsuceşte în mormânt!
Necrolog pentru presa de scandal, realizat de *Star
Mihaela Runceanu: Fericirea are chipul tău


Tweet This
Share on Facebook
Digg This
Save to delicious
Stumble it
RSS Feed

Trackbacks