Viaţa la ţară
V-aş mai fi scris una alta, însă am fost la ţară, deconectată de mijlocul virtual de socializare…şi cu toate că mulţi dintre voi a-ţi fi înclinaţi să spuneţi „ aşa e dom’le la ţară!”, vreau să vă contrazic: Toţi aveau net, afar’ de mine!
Astăzi, expresia „eşti un ţăran!”, numai că nu mai are haz, dar nu mai are nici conotaţia care se vrea, în momentul intenţiei de a jigni pe cineva. Nu! Atunci când vrei să-ţi jigneşti interlocutorul, limitează-te la chematul neamurilor, invocarea originilor materne sau pomenirea decedaţilor. Pentru că expresia mai sus-menţionată, „Eşti un ţăran!”, poate aduce mai mult a compliment decât a…ce vreţi voi.
Astfel…
Mergând în micuţul sătuc bănăţean, am observat cu mare atenţie cum se manifestă indivizii de pe acolo.
1. S-ar putea să te complexeze vestimentaţia.
Fără niciun fel de glumă, dacă înainte erai obişnuit să vezi pe uliţele prăfuite doar sandale de gumă sau şlapi de spumă, astăzi, uliţele sunt transformate în străzi asfaltate cu încălţăminte Nike, sau concurenţa aferentă. Tricoul D&G şi BMW-ul seria 3 nu lipsesc din peisaj, mai ales că Viena este mai aproape ca Bucureştiul….aşa că de ce nu? Da-mi-aş palme, ce eclipsă de zile mari au primit orăşenii fiţoşi de Bamboo. Că veni vorba de Bamboo…
2. Cluburile de fiţe
Probabil când spun „club de fiţe, vă gândiţi sarcastic, că mă refer la „birtul din sat”. Nu nu nu! Este vorba despre un club! Cu animatoare, canapele de piele, rezervări din timpul săptămânii la canapelele din piele and stuff! Doar ţoalele de rural-fiţe trebuie etalate! Sigur există şi un „birt de sat”, care are în portofoliu băuturi de la Săniuţa la Bazlezs şi Jack cu Cola.
Avantajul faţă de Bucureşti este că preţurile par absolut simbolice. Important este să nu cheltuieşti prea mult, că pe urmă nu te mai poţi opri. Mai ales la cafeneaua de fiţe, unde localul arată ca unul din Dorobanţi, cu meniu de Dorobanţi şi clienţi de Dorobanţi. Doar preţurile sunt ok…
3. Prioritate de biciclist
Când ai număr de Bucureşti şi în faţa ta, pe străduţa îngustă, pedalează alene un biciclist, cel mai neinspirat lucru ar fi să-l claxonezi, pentru a se mişca mai repede. Vei observa că timpul se opreşte în loc, mingea băieţilor care joacă baschet, rămâne în aer şi toată lumea parcă îţi bate obrazul. Nu uita că eşti în Banat, locul în care nimeni nu se stresează pentru nimic, şi la urma urmei, de ce s-o faci tu, când „las’ că-i bine” toate se rezolvă de la sine.
4. Plin de şomeri
Credeaţi că acolo nu e criză?
5. Cea mai bună mâncare
În fond şi la urma urmei, cumpărăm lapte din piaţă (alergie…) şi ouă din piaţă (tot alergie…) dar găina tot trebuie s-o alergi ca să termini supa aia!
Anumite obiceiuri s-au păstrat, însă. Cum ar fi alegerea nevestei în funcţie de aurul moştenit din bunici, transformarea stării generale de ebrietate în sport naţional, plimbatul găinilor pe uliţa (asfaltată!) şi etalarea maşinilor…dar asta nu este o chestie specifică zonei, ci specifică ţării!
Ruga Bănăţeană
Poate cea mai importantă sărbătoare de pe la ei. Mai importantă chiar decăt Crăciunul sau Paştele. Fiecare sătuc îşi alege o data în care Ruga este sărbătorită cu mare fast, se coc prăjituri zile în şir, sarmale, fripturi şi răchie specifică (ce-i place românului). Se aduc comedianţi, se cântă muzica live şi toată lumea se distrează. Lugojul îşi alege Ruga de ziua Sfintei Mării, pe 15 August, şi atunci, se opreşte circulaţia, se întind tarabele, se lansează artificii şi fiecare sărbătoreşte cum ştie mai bine. A! Şi toată lumea, de la primar, până la naşul din tren, bea. Mult. Până cade lat.
Oricine merge acolo se deconectează, iar concluzia mea este următoarea. Avem o ţară prea frumoasă, plină de adrenalină, cu sânge latin. Chiar dacă ruralul s-a modernizat foarte mult, prezentând lucruri care te-ar lăsa cu gura căscată, concluzia este că izul de iarbă proaspăt cosită şi pâine coaptă în cuptor nu va dispărea…chiar dacă ar fi ca şi găinile să poarte Nike!!
V-a expus contextual, reporterul rural, *Star.


Tweet This
Share on Facebook
Digg This
Save to delicious
Stumble it
RSS Feed

Trackbacks