Romtelefon

romtelefon-paintRomtelefon aude bine da’ n-are simţ estetic.

M-am mutat din cartier. Drept pentru care, am ajuns şi pe la Romtelefon ca să sistez numărul. Am aflat că numărul mi-l pot lua la noul apartament, şi cum acolo nu dispuneam de o linie de fix, a picat to’mai bine oferta făcută de domnişoara romtelefonistă. Buuun.

Zis şi făcut, ne-a anunţat fata când vor veni romtelefoniştii să ne monteze dunga (adică firul de telefonie) şi n-a trebuit să aşteptăm foarte mult.
Când a venit timpul, ding-dong la uşă. Romtelefoniştii au intrat cu fir, patent şiiii…scoch ca să monteze dunga.
La sfărşit, am sesizat că toată porţiunea peretelui cu pricina era plină de fire. De la telefon, de la firul liniei telefonice, de la acumulatorul telefonului…
–    Nu se poate totuşi să ne mutaţi priza telefonică pe peretele celălalt?
–    Nu, că e firul prea scurt.
–    Bine…şi eu ce fac cu toate firele astea agăţate aici? (menţionez că la mine în casă, sunt puţine prize din cauza etăţii blocului.)
–    Păi le lipiţi şi dumneavoastră cu scoch, frumos, de perete…
–    Cum să le lipesc cu scoch? Dumneavoastră sunteţi pe principiul ăla, „până n-are românul ceva lipit cu scoch în casă, nu se simte bine!”
–    …

Ideea e că oamenii au rămas fără cuvinte la excesul meu de zel. Asta nu înseamnă că priza telefoniei s-a lungit sau firele înşirate pe pereţi au dispărut…Nu!
Soluţia a fost să instalez o priză nouă chiar în zona în care venea telefonul.

Dar chiar şi aşa…cum poate un meseriaş care lucrează la Romtelefon de atâta timp să-ţi propună să lipeşti firele din casă cu scoch? D’ooooooh!!! Adică nu exista o clamă de perete, un…cui? Ceva?

Acum de fiecare dată când voi vorbi la telefonul fix îl voi preţui mai mult!

S-a revoltat pentru voi, *Star

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *