Statul ne relaxează (creditele)

cascavalStatul român ar putea semna astăzi acordul de împrumut cu Uniunea Europeană, urmănd ca prima tranşă de bani să ajungă în ţară în partea a doua a lunii iulie. Acest lucru poate însemna că statul nu va mai fi la mâna băncilor comerciale, iar acestea se vor reorienta, în sfârşit către clienţi ca mine şi ca tine…adică firme şi oameni de rând.
(detalii: Realitatea.net)

Aşa cum statul este de vină pentru absolut orice merge rău în ţara asta, pentru preţuri mari, taxe multe şi vreme ploioasă, tot statul este de vină şi pentru blocarea creditării către populaţie, întrucât la începutul anului a împrumutat de la băncile comerciale aproape 7 miliarde de euro pentru plata datoriilor publice.

Eu rămân totuşi la dilema crizei. Dacă la începutul anului se spunea că România nu este în criză, apoi că sus-numita situaţie va dura până în octombrie, astăzi se spune că recesiunea va începe în toamnă şi până acum nu a fost decât…o speculaţie economică.

Şi deşi nimeni nu ştie exact când a început, dacă a început şi când se va termina (dacă se va termina) aceasta criză economică, toţi îşi dau cu părerea prin media, rezultând un amalgam speculativ menit să bulverseze şi mai tare bietul contribuabil de rând, sau mai nou, şomerul disperat.

Eu rămân la conluziile mele (pur subiective):
–    Criza este o speculaţie economică (dom’le e criză, micşorăm salariile)
–    Statul ne-a dat cea mai mare ţeapă financiară
–    Programul prima casă va fi valabil doar pentru copiii de bani gata (fii ai oamenilor de afaceri, omani politici, persoane influente)
–    Băncile oricum nu vor relaxa creditarea nici după ce-şi ia statul tălpăşiţa
–    Guvernul e de vină pentru ABSOLUT orice.

Text sponzorizat de criza economică si reinvestit de *Star

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *