[#3] Când lumânarea a înconjurat masa

Poveste recentă.

E joi după-amiază. Sunt în centru, m-a apucat dorul de liniÅŸte ÅŸi mă gândesc unde să o găsesc aproape. Asezonată cu ceva umbră ÅŸi (cât mai) puÅ£ină lume. …Cred că am găsit – îmi amintesc de o catedrală monument istoric, ascunsă de blocuri. N-are cine fi acolo la ora asta, bisericile sunt pustii…..

Ba bine că nu. Curtea catedralei e plină ochi de reprezentanÅ£i ai unei anumite etnii conlocuitoare dăruită cu ceva mai mulÅ£i pigmenÅ£i; cu toate astea culoarea predominantă e rozul spălăcit al mătăsii. ÃŽnsă, cu o condiÅ£ie: să fii în stare să nu dai atenÅ£ie tonelor de aur distribuite uniform în toată curtea, sub formă de ghiuluri, lanÅ£uri, brăţări ÅŸi alte alea, numai bune să împodobească cefe groase, bicepÅŸi la fel de groÅŸi ÅŸi (multe) burÅ£i proeminente – indiferent de genul proprietarului. Carevasăzică, gipsy wedding…

Nu contează, am nevoie de doza mea de linişte, aşa că intru în biserică. Totul e minunat, numai că, cinci minute mai târziu, mulţimea colorată dă năvală înăuntru şi catedrala se transformă în piaţă.

Deci, nuntă – cu doi… hmmm, copii? adolescenÅ£i, totuÅŸi?… pe post de miri. Sigur e joi? Ä‚ÅŸtia se căsătoresc joia? Cum e să trăieÅŸti toată viaÅ£a ÅŸi să îţi aminteÅŸti că te-ai căsătorit la 14 ani (mirele sigur nu are mai mult, despre mireasă pot paria că are cel mult 12), joi?

Dau să ies. Nu se poate – prea mult pigment şi risc să contractez boala portofelului dispărut. Vina mea, am vrut linişte cu orice preţ.

Trebuie aÅŸadar să asist involuntar la show – ÅŸi încă ce show. Sunt sute de membri ai fami(g)liei, dar au uitat acasă verighetele ÅŸi certificatul de căsătorie. ÃŽn concluzie, doi vlăjgani se duc repede cu motoarele (da, au venit cu Harley-urile după ei – fac mai mult zgomot decât difuzoarele de telefon mobil) să aducă chestiile uitate, iar slujba începe…

Ei, ÅŸi – sărind peste multe alte lucruri care mi-au făcut episodul ăsta de neuitat – vine partea în care, conform ritualului ortodox, trebuie înconjurată masa de ceremonii. Genial moment: au adus cu ei o singură lumânare, în loc de două, numai că are vreo doi metri jumătate înălÅ£ime (nu a putut fi aprinsă, scara nu era disponibilă) ÅŸi e groasă ca un copac…. NaÅŸul dă dovadă de super-optimism: încearcă să o urnească o dată, încearcă de două ori, se dă bătut, dar masa trebuie înconjurată. Ajutor!

Ajutorul vine sub forma a doi-trei burtoşi, lumânarea se urneşte în fine din loc, şi din toată tevatura rezultă un spectacol grotesc: masa e înconjurată de un cortegiu inaugurat, aşa cum NU ar trebui, de un preot cam la 1,60, urmat de doi copii care se ţin de mână – ei ar fi mirii – şi încheiat de patru bărbaţi care asudă din greu cărând după ei o lumânare de jumătate de tonă.

Åži, uite-aÅŸa, lumânarea a înconjurat masa…

Al vostru înverşunat degustător de Guinness,

stranum53