[#3] Când lumânarea a înconjurat masa


tiganiPoveste recentă.

E joi după-amiază. Sunt în centru, m-a apucat dorul de linişte şi mă gândesc unde să o găsesc aproape. Asezonată cu ceva umbră şi (cât mai) puţină lume. …Cred că am găsit – îmi amintesc de o catedrală monument istoric, ascunsă de blocuri. N-are cine fi acolo la ora asta, bisericile sunt pustii…..

Ba bine că nu. Curtea catedralei e plină ochi de reprezentanţi ai unei anumite etnii conlocuitoare dăruită cu ceva mai mulţi pigmenţi; cu toate astea culoarea predominantă e rozul spălăcit al mătăsii. Însă, cu o condiţie: să fii în stare să nu dai atenţie tonelor de aur distribuite uniform în toată curtea, sub formă de ghiuluri, lanţuri, brăţări şi alte alea, numai bune să împodobească cefe groase, bicepşi la fel de groşi şi (multe) burţi proeminente – indiferent de genul proprietarului. Carevasăzică, gipsy wedding

Nu contează, am nevoie de doza mea de linişte, aşa că intru în biserică. Totul e minunat, numai că, cinci minute mai târziu, mulţimea colorată dă năvală înăuntru şi catedrala se transformă în piaţă.

Deci, nuntă – cu doi… hmmm, copii? adolescenţi, totuşi?… pe post de miri. Sigur e joi? Ăştia se căsătoresc joia? Cum e să trăieşti toată viaţa şi să îţi aminteşti că te-ai căsătorit la 14 ani (mirele sigur nu are mai mult, despre mireasă pot paria că are cel mult 12), joi?

Dau să ies. Nu se poate – prea mult pigment şi risc să contractez boala portofelului dispărut. Vina mea, am vrut linişte cu orice preţ.

Trebuie aşadar să asist involuntar la show – şi încă ce show. Sunt sute de membri ai fami(g)liei, dar au uitat acasă verighetele şi certificatul de căsătorie. În concluzie, doi vlăjgani se duc repede cu motoarele (da, au venit cu Harley-urile după ei – fac mai mult zgomot decât difuzoarele de telefon mobil) să aducă chestiile uitate, iar slujba începe…

Ei, şi – sărind peste multe alte lucruri care mi-au făcut episodul ăsta de neuitat – vine partea în care, conform ritualului ortodox, trebuie înconjurată masa de ceremonii. Genial moment: au adus cu ei o singură lumânare, în loc de două, numai că are vreo doi metri jumătate înălţime (nu a putut fi aprinsă, scara nu era disponibilă) şi e groasă ca un copac…. Naşul dă dovadă de super-optimism: încearcă să o urnească o dată, încearcă de două ori, se dă bătut, dar masa trebuie înconjurată. Ajutor!

Ajutorul vine sub forma a doi-trei burtoşi, lumânarea se urneşte în fine din loc, şi din toată tevatura rezultă un spectacol grotesc: masa e înconjurată de un cortegiu inaugurat, aşa cum NU ar trebui, de un preot cam la 1,60, urmat de doi copii care se ţin de mână – ei ar fi mirii – şi încheiat de patru bărbaţi care asudă din greu cărând după ei o lumânare de jumătate de tonă.

Şi, uite-aşa, lumânarea a înconjurat masa…

Al vostru înverşunat degustător de Guinness,

stranum53

Leave a Comment

Trackbacks