Confesiunile unui şomer „crizat”

harta-disponibilizarilor Ador vara. Pe fundal de tunet şi de bormaşină de la vecinul (particularitate a traiului la bloc) stau la geam şi privesc frunzele care se mişcă sub bătaia ploii şi mă gândesc ce ar fi fost să alerg pe străzi,

ca să prind autobuzul, încercând, parcă, să-i transmit prin telepatie şoferului Stai! Stai! Nu închide uşile, mai am putiiiiiiiiin! Iar el să mi le închidă în faţă ca şi cum ar fi auzit gândul meu, dar vrea să-mi faca în ciudă…şi să ajung leoarcă la serviciu şi cu inima bătându-mi că am întârziat 10 minute…

Ce s-o mai dăm cotită…

Sunt şomeră. Nu ştiu pe cine să dau vina: pe mine, pe angajator sau pe noul trend economico-social, numit funky, CRIZĂ. Hai să dăm vina pe criză, ca să nu mă simt vinovată, nici eu, nici fostul angajator. Probabil că mulţi dintre voi sunteţi în această situaţie frustrantă, de a vă trezi în fiecare zi la ora 12, pentru a pierde timpul, a bea a mânca şi a cheltui bani, ca pe vremea când vă întreţineau părinţii şi a vă plictisi pentru că, da, toţi prietenii voştri sunt la muncă de la 9 la 18.

Dacă în liceu sau facultate acest lucru era cât se poate de normal, pentru cei mai mulţi dintre noi, astăzi, chiar dacă ne permitem să stăm acasă…parcă este totuşi penibil s-o facem. Aşa că dă-i şi caută loc de muncă. Doar vorba aia, nu ‘geaba ai terminat o facultate, un master şi nus ‘cate cursuri de limbi străine… Şi depune CV-uri şi enervează-te…

Şi în sfârşit eşti chemat la interviu (vă sună cunoscut până acum?)

Unde angajatorul te întreabă dacă îţi convine ce sarcini ai şi ce ar trebui să faci…tu răspunzi că este perfect, nu ţi-ai dori altceva…el te întreabă ce salariu vrei, tu răspunzi că laşi la latitudinea lui să-ţi ofere cât doreşte…el te întreabă dacă te deranjează munca în echipă, tu spui că îţi place foarte mult să lucrezi cu oamenii…şi, în fine, fel de fel de întrebări la care tu eşti foarte receptiv (pe bună dreptate, doar îţi doreşti jobul respectiv), iar ei îţi dau 1000 de teste (pe care tu le-ai rezolvat înainte de nenumărate ori şi le faci bine, că doar cunoşti mersul).

Pleci acasă…

Aştepţi cu înfrigurare să te cheme la un al doilea interviu…

Şi vezi că nu te cheamă…

Şi nu te cheamă…

Şi te dezumflii…

Dar…

După două săptămâni primeşti un mail, prin care ţi se comunică pompos că nu corespunzi criteriilor psiho-socio-profesionale…ok.

Sfat: decât să stai să te întrebi care din cele trei criterii, psiho, socio sau profesionale te-a afectat cel mai mult…mai bine îţi vezi de treabă şi cauţi joabe în continuare.

Singurul serial ce ai vrea să nu continue..

Conceput de *Star

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *