Îmbrăcată ieftin, mă vând scump

Am cipicii mei, sunt fitosel!
Mă duc la la show cu ei, sunt fitosel!

Tot citesc prin ziare despre diverse scandaluri între fete care voit sau nu se dau în stambă cu diverse declaraţii. Acum vreo câteva zile, la emisiunea de noapte a lui Capatos a fost invitată „faimoasa”Ramona Gabor sora „zeitei din Zavorani” Monica, care urma să aibă un conflict deschis cu Andreea Tonciu, scandal la care noi, telespectatorii urma să asistăm (cu gurile căscate, că doar ne place!). În fine, fetele se certau a -fireşte!- pe un bărbat banos, un anume Gabi Bădălău (nume predestinat), care la 23 de ani e omnipotent: are două firme şi e şi student! Da?

Eu am înţeles un singur lucru din toată balacareala: că pantofiorii Ramonei nu erau din piaţă aşa cum a declarat cu neruşinare celebrul comic parodiant Mircea N. Stoian…oricum, Ramona s-a simţit foarte ofuscată, dându-i replică parodiantului: Sunt din magazin, da????

Acum, părerea mea…de ce ne ruşinăm (cei mai snobi dintre noi) dacă ne cumpărăm ceva mai ieftinut, ceva mai made în China (în această categorie intră şi pantofii sport PIIMA, telefonul GI PHONE, sau parfumul CELINE DIOR) şi cei mai mulţi ne admiră? N-ar trebui să ne simţim mândri că am reuşit să dăm bani puţini şi totuşi să fim remarcaţi?  Mai nasol este dacă îţi cumperi o geantă de 3000 de euro şi vin revistele de scandal să ţi-o catalogheze „fake”, în necunoştinţă de cauză….

Si uite asa ajungem la complexul romanului ce  isi cumpara fericirea in rate.

Conceput de *Star

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *